Toamna…un cuvint care intruneste in sinea lui o multitudine de intelesuri…Imi place viata ca o toamna, un anotimp ploios in care obsesiv ne ordonam in camara sufletului amintiri, trairi, sentimente, in care ne aranjam proviziile iluzorii pentru iarna existentei noastre. Melancolia, resemnarea si negarea permanenta a nereusitelor nu sunt altceva decat ingredientele unei vieti perfecte.De la o vreme, ceea ce ma trezeste in fiecare dimineata este lumina foarte alba care intra pe fereastra. Inca invelita in somn, am senzatia ca e lumina aceea de iarna de acasa, lumina albita de zapada… si zambesc cu ochii inchisi…E inca toamna, si ma bucur!!! Diminetile de toamna sunt magnifice! Cand rasare soarele si-mi bate in geam, deschid larg fereastra si inspir aerul rece. Imi place frigul asta linistitor, si-mi mai place sa-mi beau ceaiul fierbinte, privind la toamna, la vantul ce misca copacii…. Mi s-a intamplat nu numai o data sa am impresia ca dimineata e seara si asta imi alunga somnul. Pentru a ma convinge ca dimineata e dimineata am iesit in gradina. O! cit de tare iubesc toamna pentru culorile pastelate, pentru liniste, pentru caldura din case si frigul de afara, pentru ploaie, pentru razele razlete de soare, pentru gustul de must si gutuia galbena si coapta, pentru ca putem sa adunam si sa evaluam si sa ne declaram multumiti si satisfacuti, pentru ca ne ofera dreptul la fericire. Iubesc la nebunie mirosul de pamnt reavan si frunze moarte, ploaia molcoma si placinta cu dovleac, ador castanele si florile acele mici neparfumate ce traiesc sub bruma. Toamna mi se asociaza cu stransul strugurilor, bautul mustului in pivnita bunelului, cu scoaterea vinului cu reuniuni imense, toti prietenii se aduna, familia se reintregeste…acolo unde e Toamna Adevarata! Ma gindesc la mere galbene si rosii, ma gindesc la nuci, ma gindesc cit de frumos este acest anotimp… Inchid ochii si vad cimpuri lungi, dealuri si ogoare, vita-de-vie, pomi fructiferi, crengile carora stau gata sa gata, fiind arhiplini de roada… Vad oameni imbujorati la fata, care cara cosuri pline cu fruce si legume…La orizontul visului meu vad cum o copilita numara bobocii…O imagine de milioane… Deschid ochii si ramin “saraca”, lipsita de suflet…Dar, aici, in gradina mea tot e bine…Am impresia ca ma aflul in sinul toamnei, gradina acoperita cu foi aurii, aerul umed si rece, cerul albastru-cenusiu, pasarile care zboara spre rasarit, tot ce ma inconjoara ma transpune intr-o lume a frunzelor cazatoare, intr-o lume tomnatica…ma regasesc!E calm…linistit. Doar frunzele imi vorbesc, pomii imi spun cantecul lor, vantul imi adie si imi freamata prin par… Am un singur sfat pentru voi toti: Fiti cat se poate de mult in sanul mamei natura, trebuie sa o simtiti, sa o iubiti, caci sunteti parte din ea si ea e in voi mereu…